Încă din momentul în care devenim conștienți de existența noastră și începem să ne punem întrebări, devenim mici filozofi. Calitatea fundamentală pe care un filozof trebuie să o posede este curiozitatea. Un soi de neliniște, scepticism și frământare interioară care nu-și găsește liniștea decât în momentul găsirii unui răspuns. O liniște temporară, evident. Urmează să-ți sufleci mâinile și să pornești în căutarea următorului adevăr, absolut sau răspuns. Devine o dependență, un cerc care se auto-alimentează.
Copiii sunt filozofi, îmi amintesc ce întreba un băiețel de șase ani: “Mamă, cine era mama mea înainte să te naști tu?”
Nikos Kazantzakis spunea: “Întradevăr, ce miracole sunt mintea, ochii și urechile copilului, cu câtă lăcomie pune stăpânire pe lume și se lasă pătrunsă de ea.”
Urmează adolescența și dilemele privitoare la Dumnezeu, sens, Univers și dragoste. Problematici dezbătute de mii de ani, mereu actuale și fierbinți.
Maturitatea vine la pachet cu dileme despre bine, rău, valori, principii, estetică și viață. În toată plenitudinea ei. Medităm la ele în puținele momente de liniște dintre două întâlniri sau telefoane.
Bătrânețea ne confruntă cu iminența morții. Aici e un nod gordian serios…
Ce voiam să zic? Toți suntem filozofi. Singura diferență dintre noi este că unii sunt filozofi part-time, iar alții full-time.
Alina A. Rotaru
