Printre picături, citesc Călătoria către sine, de Irvin Yalom. Sunt memoriile lui, ale unui psihiatru care a revoluționat în multe privințe psihoterapia, vă recomand romanele lui superbe, dar și celelalte cărți.
Aflat timp de un an într-un stagiu de practică, la o clinică din Londra, l-a întâlnit pe Alex Comfort, un geniu, o minte enciclopedică care putea vorbi ore întregi despre mitologie, artă indiană, obiceiuri sexuale din toată lumea, literatură britanică sau franceză, operele secolului XVII-lea, un om în prezența căruia pierdeai noțiunea timpului, acaparat de cultura vastă și de mintea sclipitoare. La un moment dat, soția lui a fost întrebată ce-și dorește de Crăciun, iar ea a răspuns: „Orice, numai informație nu!”
Pasajul acesta a fost ca o madlenă pentru mine, amintindu-mi de o experiență tatuată pe mintea mea.
Fiecare cu fetișurile lui, la un moment dat, al meu avea în centru un tip foarte inteligent, unul cu care aș putea discuta despre orice subiect din cer sau de pe pământ. Credeam că pot iubi și respecta doar un tip cu o cultură vastă; să admirăm cerul în timp ce el îmi vorbește despre modul de formare al norilor, compoziția și proporția elementelor chimice din Soare și câte alte subiecte inteligente pe care numai dragostea le naște. Să ne plimbăm prin Roma în timp ce îl îmi explică de-a fir de păr stilul clădirilor romane, îmi spune câte suflete au pierit în arene sau care e arhitectura sistemului de irigații.
Glumesc, bineînțeles, dar nu mult.
Întâmplarea face că uneori primim ceea ce ne dorim, spre (ne)fericirea sau dezastrul binecuvântarea noastră. Consider că rolul primar al accesului la experiențe este să observăm cât de departe suntem de ceea ce credem că suntem, ce păreri eronate avem despre noi și cât de puțin seamănă fantasma din mintea noastră cu realitatea.
L-am întâlnit pe cel la care visam, el, einstein-al-doilea, enciclipedia-lumii, inteligența-întruchipată, mintea-sclipitoare, memoria-de-elefant și atoateștiutorul-în-varintă-bipedă.
Conversațiile până la patru dimineața au început să fie constante, timp în care eu mă vedeam inculta Terrei, în comparație cu dânsul, se înțelege.
Nu gândeam critic.
Nu consultam cel puțin trei(zeci/sute de) surse înainte de a-mi da cu părerea despre un subiect.
Nu aveam o cultură sistematizată.
Aveam informație, dar nu era completă, cronologică sau coerentă.
Aveam lacune aici și dincolo. (Unde nu aveam, oare?)
Nu gândeam logic.
Eram prea sentimentală și nu făceam apel la rațiune înainte de toate.
Lista poate continua, oh, cât de mult poate continua.
La un moment dat, dorința mea era de a vorbi despre orice, numai informații noi să nu mai aud. Eram saturată, ca un pahar plin peste care în continuare voiai să torni apă.
Presiunea de a fi iubita unui om care știe enorm de multe lucruri și insistă ca și tu să fii aproximativ la fel de instruită ca el, e aproape copleșitoare.
De ce? Pentru că ne dorim dezinvoltură de la dragoste, relaxare, naturalețe, spontaneitate, ceva de genul: „Da, sunt ignorantă în domeniul ăsta, dar sunt în prezența omului lângă care îmi dau voie să fiu eu, așa cum sunt: uneori irațională, alteori inconstantă, incogruentă sau lipsită de logică. Da, sunt situații, lucruri sau fenomene care mă depășesc, care întrec cu mult nivelul meu de înțelegere, dar pot fi autentică și relaxată în prezența ta, fără să mă simt ca în fața unui profesor sever ce mă examinează la tablă, iar eu nu știu lecția.”
Aș fi o ipocrită fără pereche dacă aș nega toate beneficiile câștigate, ba mai mult, în ceea ce privește maturitatea și modul în care gândesc acum, aș putea spune că viața mea se împarte înainte de el și după el.
Da, beneficiul de a cunoaște un om care insistă să gândești sunt enorme pe termen lung, dar epuizante pe termen scurt, mai ales când tu insiști că ți-ai luat iubit, nu profesor care să-ți cizeleze mereu modul de a gândi.
După toate cele trăite și tocmai amintite, am început să mă rog: „Doamne, ferește-mă de bărbați proști, că de cei inteligenți fug singură.”
