De mult timp nu am mai scris un text pe blog care să nu aibă iz profesional, ceva de psihologie.
Drept urmare, mă doare carnea pe mine de dor să scriu. Cei care sunt pasionați de ceva și nu fac acel ceva, știu despre ce vorbesc.
Nu am un subiect anume despre care să scriu, așa că o să vorbesc despre ce am mai învățat în ultimul timp, ce am mai citit și la ce m-am uitat.
Am învățat despre importanța frazei „te rog să mă ierți”.
Multe conflicte rezolvă un gram de smerenie în viețile noastre, dar e și greu de cultivat. Este necesară o cunoaștere de sine aspră și luciditatea de a-ți cunoaște limitele și de a le accepta.
E necesar să fii un om curațat de orgolii mărunte și inutile.
Acum înțeleg ce înseamnă să fii aspru cu tine și bland cu alții, dar asta vine la pachet cu înțelepciunea, iar înțelepciunea vine la pachet cu vârsta și uite așa ne învârtim în cerc până după 40 de ani, când se spune că mai prinzi o brumă de minte (oare?).
Am învățat despre importanța echilibrului. Practic, viața este despre echilibru.
Să fii un om care să muncească echilibrat, să aibă și viață socială, și viață spirituală, să fie implicat și în viața comunității, să nu-ți neglijezi partenerul și mai târziu copilul sau copiii.
La unii oameni parcă lucrul acesta vine natural. Mie îmi vine greu, mă simt ca și cum fac acrobații pe sârmă deasupra Marelui Canion.
Nu am citit foarte mult și mă gândesc cu nostalgie la perioadele în care citeam aproximativ trei cărți pe săptâmănă.
Recomand 12 reguli pentru viață a lui Jordan Peterson și Homo Deus (dar și Homo Sapiens) de Noah Harrari, superbe toate trei.
Mă simt atât de bine când văd că Jordan Peterson (care între noi fie vorba, e unul din cei mai apreciați psihologi din America) gândește ca mine în privința valorilor, moralității și a diferențelor dintre noi. Mi-am propus să scriu despre cartea aceasta.
Au trecut mai bine de 11 luni de când m-am mutat la Cluj și în timpul ăsta m-am uitat la mai multe seriale și am fost la cinema de mai multe ori decât în toată existența mea. Poate pentru că stau la 15 minute de un cinematograf, sau poate că am descoperit o metodă de relaxare nesolicitantă, spre deosebire de a citi cărți.
Acum mă uit la Ozark, un serial despre un administrator care spală bani pentru un cartel de droguri din America, evident că acest serial vine după Narcos care a fost demențial, extreme de bine realizat, cu actori care te-au ținut în priză de-a lungul fiecărui episod.
Am descoperit că vreau să stau mai mult în natură și mă gândesc la posibilitatea de a mă muta într-un sat, aproape de oraș, cu o afacere online, în domeniul consilierii și psihoterapiei, de preferat.
Simt perioada aceasta din viață ca o etapă în care mă construiesc ca om, profesional și relațional, mai mult ca până acum.
Un adevăr descoperit de mine este că viața înseamnă responsabilitate până în străfunduri, să-l citez pe Jordan Peterson: O viață mai bună înseamnă asumarea mai multor responsabilități.
Deasupra tuturor sentimentelor mele se află recunoștința față de Dumnezeu pentru tot ce Mi-a dat.
Aș vrea să nu mă opresc din a-i mulțumi vreodată pentru grija, protecția și alte câteva sute de lucruri de care Îmi face parte în fiecare zi.