Observ că în ultima vreme, o majoritate covârșitoare a segmentului feminin duce o politică de denigrare a bărbaților: nu sunt suficient de buni, de înfipți, nu știu ce vor, fără inițiativă, incapabili, fără stea în frunte și mai știu eu ce.
Fără a aduce în discuție excepțiile, pentru că orice pădure are uscăciunile aferente, dă-mi voie, Miss Perfect, să-ți amintesc că un om se va purta în cele mai multe cazuri așa cum îl etichetezi. Ca un mecanism de apărare va spune: “Zici ca sunt prost, așa-i? Hai să-ți demonstrez că eu chiar sunt.” Cu tine.
Cunosc bărbați care mult timp nu au mai auzit un cuvânt de apreciere din partea partenerelor lor. În schimb pretenții, reproșuri, așteptări nerealiste, ifose cu iz de regină și critici, cu nemiluita. Dimineața, la amiază și seara. Multe din noi suntem absolvente magna cum laude a cursului intensiv de găsire a nodului în papură.
Ai uitat? Cu o lingură de miere atragi mai multe muște decât cu o tonă de oțet.
Caută într-un om pământul, și pământ vei găsi. Posibil să spui apoi: “Știam eu, toți sunt la fel.”
Caută într-un om aurul… și aur vei găsi.
Am decis că întotdeauna mă voi uita la un om căutând scânteia de divinitate din el, frumusețea pe care dacă știi cum să vorbești și cum să te porți, nu se lasă mult așteptată.
Hotărâre luată după ce am cunoscut o persoană care folosea cuvintele pe post de sabie. Dacă făceam 15 lucruri bune și unul era nereușit, toate cele 15 erau trecute cu vederea și uitate, în schimb greșala era accentuată, repetată și introdusă în memoria de lungă durată. E inutil să spun câtă suferință a provocat atitudinea aceasta, dar partea bună e că mi-am propus să nu fiu așa. Așa că, am început să fiu atentă și să mă corectez rapid când mă lua valul nemulțumirii și al criticii.
Am întâlnit mai apoi persoane care dacă făceam 15 lucruri greșite și unul bun, îl accentuau pe cel bun, iar data viitoare raportul se inversa.
De ce? Pentru că un om care știe să vorbească și să se poarte, își merită greutatea în aur. Punct.
Spunea Dale Carnegie: “Fă-l pe om să se poarte conform unei reputații nepătate, iar el va face tot posibilul să atingă acest ideal.” Oferă-i încredere în avans și va face tot posibilul să nu te dezamăgească.
Spune-i unui copil că e rău, prost și nu e bun de nimic, iar timpul nu va face decât să confirme ceea ce tu ai sădit prin cuvintele tale în el.
La fel e și în cazul unui bărbat: subestimează-l, jignește-l, fă-l de râs în public și îți garantez că hienele din junglă sunt pisici blânde pe lângă furia pe care o declanșezi în interiorul lui. Fă-i doua, trei faze de genul acesta și i-ai ieșit de la inima ca și când nu ai fost vreodată acolo. Pentru un bărbat, reputația și recunoașterea socială sunt indici ai masculinității lui. Indici alfa.
Cuvintele au putere. Puterea de a transforma, de a oferi speranță, încurajare și suport. Să nu le mai folosim ca săbii în interacțiunile cu sexul opus.
Să renunțăm la feminismul de doi lei, care ne face să credem că dacă suntem independente financiar, ne-am transformat în lideri peste noapte, femei care nu mai au nevoie de niște papă-lapte. Poate chiar îi numin pe ei sexul slab, dacă tot suntem atât de viteje.
Sunt așa cum sunt unii din ei, pentru că nu mai au loc de noi, de inițiativele, părerile și sugestiile noastre, mereu mai bune și înțelepte decât ale lor. Asta-i atitudine care se consolidează în timp. Neajutorare învățată: “Mai bine tac, să fie bine.”
Preluam noi frâiele… și nu merge nici bine, nici fericiți nu suntem.
Bărbații sunt crescuți de femei. Recomand să se înceapă educația cu noi. Din fașă.
Recunosc de bună voie și silită de împrejurări, că acest articol poartă amprenta unui egoism ieșit din comun: îl scriu pentru că nu îmi mai doresc să se deschidă pământul și să mă înghită, când văd femei care în public și de față cu partenerul, îi strigă acestuia în gura mare defectele și slăbiciunile, iar el se face verde-albăstrui-mov și tace, că zice ea destule, bune și nebune cele mai multe.
Nu te-a învățat nimeni că dacă ai o critică pentru el, o spui personal, în intimitate? Personal, accentuez.
Nu te-a învățat nimeni că dacă un om are pantalonii rupți în dos, nu iei megafonul și îi atragi atenția, ci te duci la el discret și îi spui problema?
Se zvonește că suntem într-un război al sexelor. Hai serios, război împotriva sexului opus înseamnă și război împotriva ta. În primul rând împotriva ta.
Schimbă modul în care îi vorbești și vei vedea că și el va schimba atitudinea pe care o are față de tine și modul în care te tratează. Cu condiția să dureze suficient de mult încât să nu creadă că e o toană de moment.
Pariu pe biblioteca mea.
