Category: Dragoste

De când ne-am mutat cu cățel și purcel pe peretele Facebook-ului, văd circulând în mare vogă și cu mulți k de like în coadă, citate prin exclusivitate aberante și care nu au legătură cu realitatea sau viața. Digerate de alții, dar pe care (suntem gata să) le înghițim cu nesaț.
Îmi vine să închid ochii ca să nu le mai aud, nu alta.
1. Dragostea merită orice sacrificiu.

Hai serios, chiar orice sacrificiu?
Inclusiv sacrificarea demnității, a stimei de sine și a independenței în gândire sau alegeri? Mai gândește-te.
Să nu îndrăznești să faci (pe termen lung) pentru altcineva sacrificii pe care nu le-ai face pentru tine. În timp nu va naște decât frustrare și reproș.
Sau: A iubi înseamnă a suferi și cum mulți nu vor să sufere, puțini știu să iubească.
Sincer? Dacă acestea-s convingeri colective în materie de dragoste și relații, nu mă mai mir de incidența îngrijorătoare a cazurilor în care se tolerează abuzuri de tot felul.
Convingerea că citatul acesta reprezintă realitatea, te poate arunca într-o carceră emoțională care să-ți furnizeze multă suferința free.
2. Când iubești nu aștepți nimic în schimb.
Care ești mă ăla care ai scris asta? Să te văd.
Nu de alta, dar meriți un loc de statuie în Piața Universității. Doar ești oaie de muls și tuns, iar tu oferi dragoste indiferent că dau în tine cu pâine sau piatră.
Citatul asta dă bine în filmele siropoase, dar propun totuși, să facem ușor-ușor tranziția de la ficțiune la realitate. Nu invers.
Îți spun eu, și nu din cărți, că există un rodaj emoțional și un prag peste care dacă se trece, toleranța noastră scade drastic. Iubești o zi, două, nouă, dar dacă vezi că nu ți se răspunde sau ești ignorat subtil, îți pui frumos coada între picioare și pleci. Fără notificări oficiale cu antetul dânsei/dânsului, scene și tot tacâmul. Mă auzi?
Bine, asta dacă nu ești masochist, sau dacă nu ai ca și moto al vieții citatul lui Eliade din Oceanografie: “Când ești ridicol înseamnă că ești viu.”
3. Doar el/ea mă poate face fericit/ă.

Aici, recunosc, sunt dezarmată. Și nu știu dacă tastatura e de vina, sau țeasta.
Apropie-te să-ți șoptesc un secret: Nu este datoria nimănui să te facă fericit/ă. Și viceversa. Înțelege că e posibil să nu fi chintesența fericirii cuiva și acel/a să aibă alte scopuri mai mărețe.
Tips and tricks: Șoptește-ți zilnic această frază în față oglinzii. E un mic și imperios necesar pas spre înțelepciune și conștiență. Am zis!
A pune pe umerii celuilalt responsabilitatea de-a te face fericit/ă, e o sarcină mult prea mare și grea. Imposibilă aș spune! Viața se trăiește individual, alegerile sunt individuale.
Fiecare are dreptul la intimitate și o zonă de confort care nu ar trebui să fie încălcată, și apropo, tu ce păzești de nu te poți face fericit/ă?
Am o scurtă propunere: În fața perlelor înțelepciunii orientale, occidentale, românești, sau de orice altă culoare culturală ar fi, adresează-ți ție o scurtă și lămuritoare întrebare: Oare are legătură cu realitatea ce scrie aici, sau se merge pe principiul: De ce să nu scriu, când pot scrie tâmpenii, care să mai fie și apreciate la scară largă?
Posibil să ai niște insight-uri interioare memorabile și chiar să dai unfollow la câteva pagini.

Mai știi?

Relația de dragoste vorbește despre tine, este instrumentul care te pune față în față cu interiorul tău: răni emoționale, așteptări pe care le proiectezi asupra celuilalt și care relevă nevoile tale neîmplinite, nemulțumirile și frustrările tale.

Schimbarea partenerului nu este o soluție, deoarece după îndrăgostirea de o clipă, repeți comportamentul ajungând în același punct. Și de aici, clasicele povești cu ghinionul în dragoste. Ghinion care tradus din română în românește înseamnă nevoi neîmplinite și o dorință fantastică de a fi iubiți și acceptați, dar ascunsă în spatele feluritelor temeri: teama de a fi rănit, teama de ridicol, teama de vulnerabilizare, teama de etichetare, teama de respingere sau abandon și multe altele provenite din răspunsurile emoționale timpurii pe care le-am primit.

Poți să petreci zeci și sute de ore cu o persoană, fără să o cunoști în profunzime, fără să fii conectat emoțional cu ea și totuși să pretinzi că o iubești. Sau să crezi asta.

Dacă nu-ți vei vindeca rănile emoționale, îl vei târî și pe cel de lângă tine, care te iubește și îți vrea binele, în iadul tău emoțional. Oricât de mult te-ar iubi un om, la un moment dat capacitatea lui de toleranță scade drastic. Și pleacă. Ori stă și e nefericit sau sunteți doi străini.

Soluția este să cauți să te vindeci, nu mâine, poimâine, ci azi.

Orice demers de genul acesta presupune un nivel crescut de conștientizare. Nathaniel Braden, părintele dezvoltării personale și autorul celor mai elaborate lucrări în ceea ce privește stima de sine, spune: „Să traiești conștient înseamnă să încerci să fii conștient de tot ceea ce implică acțiunile, scopurile, valorile și țelurile tale, pentru a putea exercita la maximum o anumită abilitate, indiferent despre ce abilitate este vorba, și să te comporți în concordanță cu ceea ce vezi și ști.” Cunoaște-ți nevoile, sentimentele, aspirațiile și motivațiile, astfel încât să nu mai fi un străin pentru tine însuți.

De asemenea, psihoterapia este o soluție.

Relația este unealta pentru evoluție sau tortură. Este tărâmul care scoate la iveală tot ce este necesar să fie vindecat în noi. Schimbăm partenerul, dar rănile sunt aceleași. Forma diferă, fondul e identic.

Psihologul Virgil Rîcu, spunea: „Într-o viziune foarte narcisistă, celălalt este o oglindă: când ne place cineva, ne place felul în care ne vedem pe noi înșine prin ochii acelei persoane. De aceea pentru multe persoane o nouă relație este încărcată cu aspirația de a le salva de felul în care se simt ele însele. Nu ne place viață noastră actuală, dar poate întâlnim pe cineva și totul se va schimba.”

Din păcate, experiența arată că, mai devreme sau mai târziu, aceste persoane descoperă că „altfel e la fel”.

Eu cred cu tărie că viața este despre vindecare emoțională, despre regăsire și conectarea cu noi și ceilalți. Viața este despre relații sănătoase și iubire.
Nu fugi. Stai și privește-ți partenerul în ochi. Comunică-i în mod transparent și onest nevoile, așteptările, visele, speranțele, planurile, evenimentele care te-au marcat, temeri, vulnerabilitați, orice.

Ai curaj. Curajul este unul din elementele care ne despart la stânga și dreapta în privința reușitei pe toate planurile din viața noastră. Curajul de a fi onești și transparenți, fără să ne ascundem după degete.

Viața te pune față în față cu lecții pe care e necesar să le înveți, altfel te învârți în cerc cu iluzia progresului.

Nu fugi mâncând pământul din fața provocărilor relației. Stai și acționează cu curaj, s-ar putea să descoperi lucruri memorabile care să-ți transforme viața.

La cât mai multe relații remarcabile!

Ne smerim în față fragilității vieții și realizăm că orgoliile exacerbate nu au nici o valoare, bârfa, răutatea și invidia sunt non-sensuri. Pustiuri din noi care le punem în cârca altora. Să moară și fericirea vecinului, să aibă și el insomnii.

Calitatea de om e o valoare intrinsecă, iar în fața morții suntem egali, indiferent de statutul pe care l-am deținut sau posesiuni de orice natură.

În fața morții rămân valorile importante. Aspectele care ne definesc și diferențiază.

Nici un lucru nu e întâmplător. În lumea lui Dumnezeu nu există hazard, coincidență sau întâmplare. Aici există sens, etape și imagine de ansamblu, iar fiecare experiență e o minusculă piesă din mozaicul care (va) compune capodopera vieții tale.

Fiecare alegere e importantă. Capacitatea decizională te diferențiază de animale. Exercit-o.

Lasă măștile la o parte și ai curajul să te vulnerabilizezi. E cel mai frumos și dureros lucru pe care l-am făcut. Sublim și crud. Ca viața.

Am avut curajul să recunosc că iubesc, că nu am iertat, că doare, că îmi vine să plâng, să urlu sau să dansez de fericire. Am avut curajul să recunosc că obișnuiesc să anesteziez durerea în moduri care îmi fac rău: îndopându-mă cu ciocolată sau înlocuind o persoană cu alta. Incă sunt expertă în a fugi din fața provocarilor.

Ce s-a întâmplat când am aderat la onestitate și luciditate? Au fost ca niște morți față de mine însumi pentru a renaște la un alt nivel.

Au fost ca niște haine vechi pe care le-am lepădat, fără regrete.

Apoi? Împlinire. Mă pot uită în ochii oricui. Deschidere față de mine și față de viață. Recunoașterea nevoilor proprii și comunicarea lor, cu transparența și onestitate.

Mesajul meu pentru sufletul tău e acesta: lasă viața în toată frumusețea și profunzimea ei să se exprime în tine. Prin toți porii tăi. Nu destinatia e cea mai importanta, ci calatoria în sine. Aventura.  

Cum? Cuvintele tale să aducă speranță și mângâiere, iar atingerea ta să fie vindecătoare.

Ia-mă de mână. Pornim.

Uzat subiect, știu. Dar încerc și eu adâncimea râului cu ambele picioare și îmi pun toate ouăle într-un coș. Dacă la 20 de ani nu riști, când o (mai) faci?

M-am întrebat frecvent, în momente cheie ale vieții, dacă nu cumva valurile dragostei spălă și demnitatea.

Răspunsul meu, de acum, e un categoric: NU!

Sau depinde de cum definești dragostea. Dacă pentru tine dragostea înseamnă obținerea cu orice preț a aprobării celuilalt, suprimarea emoțiilor și trăirilor tale pentru a nu creea disensiuni, compromisuri frecvente pentru ca partenerului să-i fie bine, justificarea fiecărei acțiuni, lipsa dreptului de-a te exprima fără teamă și dependența fizică, emoțională și financiară de celălalt, atunci da, ceea ce tu numești dragoste, spălă demnitatea.

Hai să-ți spun un secret:indiferent cât de mult vei renunța la invidualitatea ta pentru “binele relației”, e doar o chestiune de timp până când relația se va deteriora.

De ce? Pentru că pe termen lung nu stăm lângă persoane care nu au respect în primul rând față de ele și care nu știu ce vor de la viață.

Facem “haită” cu oamenii puternici. Și bine facem!

Valurile dragostei adevărate nu spăla demnitatea pentru că e bazată pe respect față de persoană cealaltă, respect față de convingerile, valorile, experiență de viață și individualitatea ei.

Pentru că dragostea nu te amenință, jignește sau subestimează. Recunoaște în mod onest că a greșit și nu mai persistă în greșală.

Pentru că valurile dragostei adevărate te apreciază și valorifică pentru ceea ce ești. Și te îndeamnă să crești, să te dezvolți. Să fii mai bun.

Nu există lucru mai prețios pe lume, decât să-i oferi unui om acces la interiorul tău, vulnerabilitatea ta, sentimentele cele mai frumoase și profunde.

Doar că întrebarea veridică este: “Merită? Raportul cost-beneficiu e convenabil?”

Uneori, decât să renunțăm la himera din brațe, aceea care îți face rău și te stoarce de energie, mai bine faci compromisuri cu fericirea ta…pentru momentele acelea puține de împlinire. Singurătatea ne înspăimântă.

Pentru a primi mai mult decât ai, deschideți pumnii și lasă firele de țărână să alunece la pământ, să se ducă…

Plângi și strigă dacă e nevoie, dar lasă odată să iasă tot răul din tine, ca apoi să-ți îndrepți umerii, să-ți ridici capul și să pășești drept. Cu încredere.

Alina A. Rotaru