Uzat subiect, știu. Dar încerc și eu adâncimea râului cu ambele picioare și îmi pun toate ouăle într-un coș. Dacă la 20 de ani nu riști, când o (mai) faci?
M-am întrebat frecvent, în momente cheie ale vieții, dacă nu cumva valurile dragostei spălă și demnitatea.
Răspunsul meu, de acum, e un categoric: NU!
Sau depinde de cum definești dragostea. Dacă pentru tine dragostea înseamnă obținerea cu orice preț a aprobării celuilalt, suprimarea emoțiilor și trăirilor tale pentru a nu creea disensiuni, compromisuri frecvente pentru ca partenerului să-i fie bine, justificarea fiecărei acțiuni, lipsa dreptului de-a te exprima fără teamă și dependența fizică, emoțională și financiară de celălalt, atunci da, ceea ce tu numești dragoste, spălă demnitatea.
Hai să-ți spun un secret:indiferent cât de mult vei renunța la invidualitatea ta pentru “binele relației”, e doar o chestiune de timp până când relația se va deteriora.
De ce? Pentru că pe termen lung nu stăm lângă persoane care nu au respect în primul rând față de ele și care nu știu ce vor de la viață.
Facem “haită” cu oamenii puternici. Și bine facem!
Valurile dragostei adevărate nu spăla demnitatea pentru că e bazată pe respect față de persoană cealaltă, respect față de convingerile, valorile, experiență de viață și individualitatea ei.
Pentru că dragostea nu te amenință, jignește sau subestimează. Recunoaște în mod onest că a greșit și nu mai persistă în greșală.
Pentru că valurile dragostei adevărate te apreciază și valorifică pentru ceea ce ești. Și te îndeamnă să crești, să te dezvolți. Să fii mai bun.
Nu există lucru mai prețios pe lume, decât să-i oferi unui om acces la interiorul tău, vulnerabilitatea ta, sentimentele cele mai frumoase și profunde.
Doar că întrebarea veridică este: “Merită? Raportul cost-beneficiu e convenabil?”
Uneori, decât să renunțăm la himera din brațe, aceea care îți face rău și te stoarce de energie, mai bine faci compromisuri cu fericirea ta…pentru momentele acelea puține de împlinire. Singurătatea ne înspăimântă.
Pentru a primi mai mult decât ai, deschideți pumnii și lasă firele de țărână să alunece la pământ, să se ducă…
Plângi și strigă dacă e nevoie, dar lasă odată să iasă tot răul din tine, ca apoi să-ți îndrepți umerii, să-ți ridici capul și să pășești drept. Cu încredere.
Alina A. Rotaru
