A trecut ceva timp de când am scris articolul acesta despre finalizarea unei relații de iubire și am spus că revin cu învățămintele pe care le-am asimilat în această perioadă și introspecția făcută.
Ca de obicei, planul din fața tastaturii nu se potrivește cu ce simți și trăiești în fiecare zi, așa că voi vorbi despre altceva, și anume durerea despărțirii și dorul față de cel pe care l-ai iubit (înveți treptat să vorbești la trecut despre sentimentele care îți dau de furcă la timpul prezent), dar voi vorbi despre dorul și durerea sănătoasă, firească, comparativ cu dorul și durerea nesănătoasă.
Chiar dacă fiecare relație are specificul ei, există etape comune formării și finalizării fiecărei relații de cuplu, spun aceasta ca să dezamorsez ideea că ce ați trăit voi sau eu nimeni, niciodată nu a mai trăit.
De regulă trăim mai multe astfel de momente de-a lungul vieții, fiecare moment are specificul lui, dar fără posibilitatea de a exista ceva ieșit din comun, de care nu s-a mai lovit nimeni și care nu a mai fost trăit vreodată de un pământean.
După despărțire, am trăit etapa de indiferență și mulțumire că am încheiat relația. Eram sigură că am luat cea mai bună decizie, încă sunt, dacă aș da timpul înapoi aș lua aceași decizie de încă 10 ori, fără regrete, doar că între timp a intervenit dorul, durerea pierderii și a dez-amăgirii.
Am fost debusolată: Cum să mă bucur că nu mai sunt în relație, dar să simt dor și durere în același timp?
Răspunsul a venit treptat și natural.
E normal să-ți fie dor de omul cu care ai împărțit totul timp de 2 ani.
E normal să-i simți lipsa.
E normal să-ți fie dor de mirosul lui, de vocea lui, de îmbrățișările lui.
E normal să-ți lipsească ceva, dat fiind că mai mult de 700 de zile din viața ta ai crescut, te-ai maturizat și ai trăit o mulțime de experiențe lângă un om.
E normal să simți durere pentru că te-a dezamăgit și rănit.
E normal să simți regret pentru toate planurile făcute împreună, care s-au risipit precum norii împrăștiați de vânt.
Toate sentimentele acestea sunt firești, sunt dovada faptului că ai iubit, că te-ai implicat, că ai trăit intens, oricât de mult îți repoșezi că trebuia să vezi unele lucruri mai repede, că nu trebuia să accepți asta și cealaltă, dar iubirea nu e în fiecare moment rațională și până la urmă acesta este specificul ei: faci lucruri și iei decizii pe care nu le-ai lua în alt context, fără implicare emoțională.
Cu toți avem săptămâni și luni oarbe în iubire, important e să nu avem o viață oarbă în iubire.
Sigur, contează amplitudinea și intensitatea sentimentelor de dor și durere. Un prim indiciu că ele deja depășesc intensitatea normală este faptul că funcționalitatea îți este afectată, adică nu mai poți să-ți îndeplinești sarcinile pe care le aveai până atunci la școală, la muncă, în familie, iar dacă starea aceasta persistă mai mult de două săptămâni îți recomand cu căldură să apelezi la un specialist în sănătate mintală, psiholog sau psihoterapeut, care te poate ajuta să traversezi această perioadă dificilă.
Nu e o rușine să faci asta, fiecare trăim durerea în felul nostru și cu resursele de care dispunem, resurse care la un moment dat e posibil să se termine și să avem nevoie de ajutor.
Închei parateza și spun că ce am descris mai sus e durerea normală, care intervine atunci când o relație se sfârșește.
M-am întrebat care sunt mecanismele din spatele dorului disfuncțional, ce anume determină să nu trăim un dor și o durere normală, ci să trăim un dor și o durere debilitantă.
Am găsit două mecanisme.
Doare dependența de celălalt
Ce înseamnă mai exact dependența? DEX-ul mă ajută cu câteva definiții: situație de a fi dependent, stare de subordonare, supunere, tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane, stare de atârnare, de subordonare, supunere.
Atunci când îți construiești viața exclusiv în jurul unui om și el devine centrul existenței tale, ți-ai pus toate ouăle într-un săculeț fragil, foarte fragil.
Când săculețul va cădea jos și ouăle se vor sparge, vei simți că te-ai „spart” și tu. Că ți s-au înecat corăbiile și că soarele nu va mai răsări pe strada ta.
Asta face dependența de partener, indiferent că vorbim de dependență financiară sau emoțională.
Soluția este să fii un individ definit de principiile și valorile tale, stabil emoțional și financiar pe cât posibil. Este cel mai minunat cadou pe care ți-l poți face ție, partenerului, copiilor, familiei tale și Universului.
Dor proiecțiile și planurile rigide
A considera că viața e stabilă și nu presupune multe schimbări… este profund eronat.
În fapt, schimbarea și adaptarea continuă este statutul definitoriu al speciei umane.
Nu spun eu acesta, o spun răspicat milioane de ani de adaptare filogenetică.
Toți ne facem planuri și visuri, e perfect în regulă, doar că undeva printr-un colț al minții e necesar să fii conștient că s-ar putea ca totul să se termine, s-ar putea să nu-ți poți realiza scopurile și planurile făcute alături de un om, din diverse motive.
Ești Dumnezeu ca să citești viitorul și să știi cu certitudine că un lucru se va întâmpla, că ai puterea să-l faci să se întâmple?
Nu, nu ești. Nici eu nu sunt, de aceea îmi fac planuri, îmi stabilesc scopuri și obiective, dar în același timp știu că este posibil, ba chiar foarte probabil ca lucrurile să nu meargă pe făgașul gândit de mine.
Uneori doare mai mult și mai tare, alteori doare mai puțin, dar știu că nu pot controla toate variabilele, astfel încât să determin ce să se întâmple și cum, iar eu sunt în regulă cu asta.
Cele mai bune schimbări din viața mea nu au fost prevăzute sau plănuite, s-au întâmplat în ciuda direcției gândite de mine.
Pot alege să văd imprevizibilitatea ca pe o sursă continuă de anxietate sau pot alege să văd imprevizibilitatea ca pe o sursă de frumusețe și farmec a vieții. Aici mingea este în careul meu, eu decid.
Iubirea e minunată, viața ar fi săracă fără ea, chiar dacă uneori vine la pachet cu o mulțime de belele, însă fiecare experiență este o sursă de creștere personală și de autocunoaștere, care merită folosită și exploatată la maxim.
