Ce trebuie să știi despre depresia postpartum?
Etapa de după naștere este numită convențional postpartum.
Depresia postpartum se referă la o depresie non-psihotică, care începe și se continua după ce are loc nașterea, iar studiile de specialitate arată o prevalență a tulburării de 13% în rândul proaspetelor mămici.
Acest tip de depresie a fost definit într-o varietate de forme, dar cele mai recente cercetări converg spre criteriile standard ale depresiei, dintre care amintesc: dispoziția de tristețe persistentă, pierderea (sau diminuarea semnificativă) a sentimentului de plăcere, modificări ale somnului (insomnia sau somnolența), modificări ale greutății (mai mult de 5% într-o lună), oboseală, sentimente excesive de culpabilitate, agitație psihomotorie (caracterizată prin neliniște, agitație, dezorganizare) și gânduri suicidale.
În mod tipic, pentru diagnosticare este necesară prezența simptomelor pentru o perioadă de timp, cel puțin două săptămâni, iar în urma prezenței acestora să aibă loc o afectare semnificativă a funcționalității, adică mama nu mai poate avea grijă de ea sau de copilul nou-născut.
Chestionarul Edinburgh de identificare a simptomelor depresiei și severității lor (Edinburgh Postnatal Depression Scale) este folosit în aceste situații, alături de o altă scală de măsurare a simptomelor depresiei, Beck Depression Inventory.
Doresc să accentuez că este esențial să vorbim despre provocările pe care mama le întâmpină după naștere, cât de legitime sunt ele și cât de important este să știe că există remedii la problemele ei, la depresia postpartum, în mod specific.
Este benefic și recomandat să ceri ajutor, pentru binele tău și al copilașului, pentru că, draga mea, vorbim despre o problemă medicală și psihologică, care se rezolvă asistată de specialiști.
Cauze și predictori ale depresiei postpartum
Nașterea este un eveniment extrem de complex din punct de vedere hormonal. În perioada de după naștere, faptul solicitant continuu (și pe alocuri stresant) de a îngriji un copil nou-născut și responsabilitatea care vine la pachet cu aceasta, poate dezechilibra delicata balanță a biochimiei creierului, rezultând un „cutremur emotional”, pe care îl numim depresie postpartum. (Sichel & Driscoll, 1999)
O metaanaliza (adică analiza mai multor studii, 44 în cazul de față), realizată de Beck în anul 1996 a identificat câteva variabile care prezic puternic depresia postpartum: stresul intens legat de îngrijirea nou-născutului, evenimente stresante de viață, lipsa suportului social, anxietate prenatală (îngrijorarea intensă înainte de naștere că după ce vei naște nu vei putea face față provocărilor), tristețea mamei, satisfacția maritală și episoadele depresive anterioare nașterii.
Într-o altă metaanaliză, Beck a identificat un predictor semnificativ în depresia postpartum: temperamentul copilului. De exemplu, dacă bebelușul plânge mult, nu mănâncă, nu doarme noaptea etc., șansele să dezvolți depresie postpartum sunt mai crescute.
Menționez că fiecare dintre predictorii depresiei postpartum au fost măsurați cu instrumente specifice, care indicau măsura în care era prezent fenomenul și intensitatea lui.
Alte câteva posibile și probabile cauze ale depresiei postpartum, conjugate cu probleme de natură emoțională și cognitivă (gânduri automate negative, catastrofarea, generalizarea etc), sunt: tinere abia ieșite din relația de dependență cu părinții sau familia de origine care vor să înlocuiască această dependență cu alta, întemeindu-și imediat propria familie, femei care fac un copil într-o încercare de stabilizare sau reparare a unei relații nefuncționale, iar când planul eșuează, se instalează depresia, femei nepregătite care nu realizează implicațiile deciziei de a avea un copil și ce presupune aceasta, sub aspect financiar, de timp, oferirea unui mediu armonios creșterii și dezvoltării, persoane care fac un copil pentru a-și găsi scopul sau împlinirea în viață, pentru a corespunde normelor sociale, impuse non-formal de către familie, societate și cultură.
Atunci când alegi să faci un copil pentru a rezolva o problemă din exteriorul sau interiorul tău, pentru a te conforma unor standarde impuse de societatate, există riscul ca problemele tale să crească, copleșindu-te, deoarece a da viață unei ființe este un fenomen complex, care necesită echilibru psihic, emoțional, condiție necesară pentru a face față cu bine provocărilor pe care etapa de după naștere le aduce.
Am vorbit despre femeie și responsabilitatea ei, însă, în mod cert, nu putem face abstracție de partener și rolul lui major în traversarea acestei perioade dificile, atât când vorbim de perioada prenatală, cât și de perioada postnatală.
Chiar dacă mama poartă fătul în pântece timp de aproximativ 9 luni, rolul tatălui nu este mai puțin important. Protejarea viitoarei mămici de șocuri fizice și psihologice, susținerea financiară și emoțională pe perioada sarcinii, oferirea de ajutor la sarcinile din gospodărie, manifestarea îngăduinței față de fluctuațiile emoționale, oferirea de afecțiune și comunicarea cu partenera, pentru a afla punctual care sunt nevoile ei, sunt câteva acțiuni extrem de importante atunci când vorbim de rolul tatălui în sănătatea emoțională a viitoarei mămici.
Am vorbit despre motivele greșite pentru care faci un copil, dar care sunt rațiunile corecte la care merită să ne gândim atunci când plănuim să dăm viață unui ființe?
Copilul sau copiii pot fi crescuți într-un mediu armonios care le facilitează dezvoltarea fizică, întelectuală și emoțională doar de doi adulți care la rândul lor sunt maturi, sub aspect social, emoțional, intelectual, financiar. Doi adulți maturi pot forma la rândul lor un caracter, un copil sănătos pe toate planurile.
Vorbim și de dorința interioară de a avea un copil și de o eventuală preocupare activă pentru creșterea și dezvoltarea lui.
Sigur, este necesar să ne gândim și la stabilitatea pe care i-o putem oferi, atât din punct de vedere emoțional, în relația cu noi înșine și cu partenerul, dar și la resursele fizice, financiare care sunt necesare pentru creșterea lui.
Mediul online, grupurile de mămici din mediul online, societatea, ce spun apropiații pot pune o presiune foarte mare pe viitoarea mămică, astfel încât ea să-și piardă siguranța în ea, în faptul că este capabilă să aibă grijă de bebeluș și să-i îndeplinească adecvat nevoile.
Aici este necesară o filtrare a surselor, pentru a diminua presiunea resimțită de mamă.
Tratamente ale depresiei postpartum
Depresia postpartum este o provocare medicală și psihologică, deopotrivă.
Medicația
În cazul depresiei postpartum vorbim și despre un important dezechilibru hormonal, lucru care poate fi reglat cu medicație prescrisă de psihiatru.
În cazul antidepresivelor administrate în timpul sarcinii și după sarcină se va ține cont de câteva aspecte:
– antidepresivele triciclice ca amitriptilina, imipramina și nortriptilina au un risc mai mic în timpul sarcinii decât alte antidepresive;
– fluoxetina este SSRI-ul (inhibitor selectiv de serotonină) cu cel mai mic risc cunoscut în timpul sarcinii;
– paroxetina luată în primul semestru de sarcină este asociată cu efecte cardiace letale;
– citalopramul și fluoxetine sunt prezente în laptele matern la niveluri relative mari;
– toate antidepresivele prezintă risc de sevraj și toxicitate la nou-născuți, în majoritatea cazurilor efectele sunt moderate.
Alte aspecte și particularități se discută cu medicul psihiatru, pentru a se stabili varianta optimă de tratament, soluția cu cele mai mici riscuri și cele mai mari beneficii.
Psihoterapia
Este eficientă psihoterapia în cazul depresiei postpartum?
Un studiu controlat, realizat în anul 2003, care și-a propus să investigheze eficiența tratamentelor psihologice în depresia postpartum a selectat 193 de mame care prezentau simptome de depresie după naștere, au fost împărțite în patru grupuri, fiecărui grup i s-a administrat un tratament psihologic diferit.
Grupul 1 a fost grupul de control, adică nu i s-a administrat un tratament specific, ci doar câteva direcții de asistență primară de rutină, care vizau informații generale.
Grupului 2 i s-a administrat terapie cognitiv-comportamentală, loc unde atenția a fost îndreptată spre problemele identificate, ca hrănirea sau somnul, interacțiunea mama-copil, iar în funcție de problemele copilului, mama a avut parte de suport psihoterapeutic.
Grupului 3 i-a fost administrată terapie psihodinamică, cu accent pe explorarea relației dintre sugar și mamă.
Grupul 4 a avut parte de consiliere non-directivă, spațiu în care femeile au vorbit despre preocupările legate de copil, dificultăți matrimoniale sau financiare și au fost consiliate specific.
Rezultatul?
Față de grupul de control, grupul 1, toate celelalte trei grupuri au avut o remitere semnificativă a simptomelor de depresie, măsurate cu ajutorul Edinburgh Postnatal Depression Scale, (EPDS).
La 9 luni după intervențiile psihologice nu s-au păstrat beneficii semnificative, ceea ce ne duce cu gândul că eficiența psihoterapiei este pe o perioadă limitată, dar semnificativă. Ar fi interesant de studiat efectele psihoterapiei și pe termen lung, nu doar scurt.
Înainte de încheiere vreau să punctez importanța de necontestat a sănătății mintale a mămicii și necesitatea intervenției medicamentoase și/sau psihologice acolo unde este cazul.
De asemenea, strânsa legătură cu specialistul, medicul psihiatru, psihologul clinician sau psihoterapeutul este importantă pentru a monitoriza situația mamei și a face ajustările necesare tratamentului, astfel încât simptomele să se remită.
A apela la ajutor în astfel de situații este un act de curaj, care îți va face bine atât ție, cât și bebelușului.
*Articol scris pentru Clinica Serenity.
