A fi prezent și conștient de ceea ce faci a ajuns ca astăzi să reprezinte una dintre provocările majore ale vieții, deoarece suntem asaltați de o mulțime de stimuli prin intermediul analizatorilor vizuali, auditivi, olfactivi, tactili și kinestezici, iar pentru a-i procesa, creierul nu îi poate analiza și cataloga în profunzime, astfel încât ajungem să primim o mulțime de informații pentru care nu avem resursele fizice și chimice (de timp și energie) pentru a le procesa.
Cantitatea de informație primită în secolul XXI este enormă pentru psihicul nostru încă neadaptat la un asemenea flux și vine la pachet cu o serie de costuri care inițial au fost ascunse și neglijate, însă acum reprezintă o serioasă problemă pentru specialiștii în sănătate mintală și nu numai.
Care sunt costurile accesului și expunerii continue la informație? În primul rând vreau să specific că vorbim despre adulți, nu despre copii. La copii accesul necenzurat la utilizarea gadget-urilor are o serie de alte costuri despre care vom vorbi pe larg într-un alt articol.
De-a lungul timpului a deține informații a fost esențial pentru stabilirea relațiilor sociale și a fructifica la maximum fiecare oportunitate. De fiecare dată când primeam o informație nouă, creierul nostru secreta dopamină, așa zisul hormon al recompensei.
Însă, acum câțiva ani sau zeci de ani, informația era relativ puțină și accesul la ea era limitat sau cenzurat, astfel încât nu am ajuns să dezvoltăm dependența de informație, cum se întâmplă astăzi, când stăm poate ore întregi adunate într-o zi și doar citim știri, articole sau vedem poze și evenimente din viața prietenilor sau vedetelor preferate. Am ajuns dependenți de picătura de dopamină pe care creierul o secretă la fiecare informație nou primită. E un cerc de întărire pozitivă care se auto-alimentează.
Vorbim aici despre „Sindromul Fear of Missing out”, adică teama sau frica de a nu pierde informații din media, în special, frica de a nu rata ceva important, frica de a fi exclus din ceea ce înseamnă fluxul informațional zilnic care se vehiculează pe rețelele de socializare și nu numai. Practic, este teama de a pierde conexiunea cu ceilalți, cu lumea.
De aici derivă o serie de probleme, ca dependența de tehnologie sau inabilitatea de a te concentra pe o sarcină, deoarece creierul „sare” din sarcină în sarcină, obișnuit fiind cu recompense mici, dar constante.
Ați încercat vreodată să numărați de câte ori vă opriți din ce aveți de făcut doar pentru a citi o știre sau a verifica ce mai este nou pe rețelele de socializare? V-ați monitorizat măcar o săptămână timpul pe care îl petreceți pe Facebook, de exemplu?
Există aplicații în acest sens și vă recomand instalarea uneia, pentru a vedea în ore și minute care este media timpului petrecut online.
Am putea vorbi și despre faptul că performanța nu există acolo unde focusul și concentrarea nu sunt prezente un timp mediu spre lung, ori acest fapt este deseori extrem de dificil în contextul bombardării cu stimuli de tot felul.
Pe fondul acestor dificultăți a apărut tot mai imperios nevoia de a fi prezent, de a face exerciții care să ne ancoreze în momentul prezent. Deși poate părea un trend foarte nou, mindfulness-ul există sub alte denumiri de mii de ani și a fost practicat în mod deosebit în culturile orientale, dar odată ce s-au studiat și analizat prin studii experimentale beneficiile practicii mindfulness, cultura vestică și cea estică s-au deschis tot mai mult spre această practică în viața de zi cu zi și a o integra în diverse protocoale clinice adresate persoanelor ce suferă de tulburări mintale.
Mindfulness-ul în sistemul filosofic budist pornește de la Cele Patru Adevăruri Nobile: viața înseamnă suferință, suferința vine din dorință, pentru a elimina suferința trebuie să eliminăm dorința și eliminăm dorința prin urmărirea Căii Marga, care presupune viziunea corectă, intenția corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, stilul de viață corect, efortul corect, mindfulness corect și concentrarea corectă.
De la această bază, Kabat și Zinn (2003) definesc mindfulness-ul ca recâștigarea momentului prezent prin conștientizarea care rezultă din orientarea atenției în momentul prezent, fără judecăți de valoare, adoptând o perspectivă relaxată și detașată.
S-a pus întrebarea de ce funcționează această tehnică în protocoalele clinice, iar mecanismele care produc schimbări, analizate de Vago și Silbersweig (2012), au fost următoarele: intenție și motivare, capacitatea de a fi parte a unei experiențe, reglarea atențională, adică schimbarea atenției de pe unii stimuli (impulsuri), reglare emoțională prin creșterea conștientizării, clarității, acceptării, modulării și expresiei emoționale, consolidarea memoriei, reinterpretarea stimulilor și reducerea ruminării, creșterea prosociabilității prin cultivarea autocompasiunii pentru sine și ceilalți, reducerea atașării sau adoptarea perspectivei observatorului.
Se vorbește despre tehnicile de mindfulness ca și un antidot al suferințelor emoționale, cauzate în principal de ancorarea în trecut, preocuparea excesivă pentru viitor, pierderea și neacceptarea prezentului.
Câteva exerciții simple de mindfulness:
Trenul: imaginează-ți că vezi un tren care trece în depărtare; la fel ca vagoanele, gândurile tale vin și trec, vin și trec…
Pietricica de lângă râu: imaginează-ți că ești o pietricică de lângă un râu; cum se aude apa? cum se simte să fii acolo?; la fel ca apa, gândurile vin și trec…
Mindful eating: aplicabil la orice mâncăm, iar aici ne luăm timp să vedem mâncarea, să o mirosim, să vedem ce textură are, cum ne simțim, cum e anticiparea mâncării, ce gust are și ce senzații îmi transmite.
Este important să specific că efectele acestor exerciții se văd după mai multe repetări și schimbările majore se observă după integrarea practicii mindfulness în viața de zi cu zi.