Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC) are o prevalență de 1,7%-4% în rândul populației și debutează în copilărie, în aproximativ 50% din cazuri.

Tulburarea obsesiv compulsivă este caracterizată de gânduri obsesive, dureroase, intruzive și/sau repetitive, compulsive (pot fi acte fizice sau psihice) semnificative din punct de vedere clinic. Suferința produsă este cronică și poate fi dizabilitantă.

Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini recurente și deranjante, experimentate ca intruzive (ego-distonice), nu sunt doar îngrijorări excesive despre evenimentele din viața reală, ci gânduri care produc afectarea funcțio­nalității zilnice.

Obsesiile obișnuite includ gânduri de contaminare, îngrijorare patologică cu privire la siguranța proprie, îndoieli legate de propria memorie sau de percepție, scrupulozitatea (nevoia de a face ceea ce trebuie, frica de a comite o infracțiune, adesea religioasă), nevoia de ordine sau de simetrie, gânduri nedorite, intruzive, sexuale sau agresive.

Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte psihice pe care persoana se simte obligată să le îndeplinească, ca răspuns la o obsesie, sau conform regulilor rigide dezvoltate cu scopul de a preveni sau de a reduce stresul, sau pentru a preveni apariția unor evenimente teribile. Actele sunt în mod clar excesive sau lipsite de sens, dar practicarea compulsiei ocupă o parte semnificativă din timpul persoanei.

Compulsiile comune includ curățarea și spălarea, verificarea (încuietori, aragaz, fier de călcat, siguranța copiilor), numărarea și repetarea acțiunilor de mai multe ori sau până când au sentimentul că lucrurile sunt făcute corect, aranjarea obiectelor, atingerea și lovirea obiectelor, adunatul lucrurilor (colectarea, stocarea lor), mărturisirea sau căutarea reasigurării, efectuarea de liste etc.

De-a lungul timpului s-au elaborat multe teorii în încercarea de a explica originea tulburării. Ce știm până acum este că tulburarea obsesiv compulsivă are o influență genetică de 45%-65% în studiile pe copii și de 27%-47% la adulți, iar gemenii monozigoți pot fi înalt con­cordanți pentru TOC (80%-87%), comparativ cu concor­danța 47%-50% în cazul gemenilor dizigoți.

Există rar dovezi că afecți­unile neurologice, cum ar fi traumatismele cerebrale, abuzul de stimulante și intoxicația cu monoxid de carbon ar duce la apariția simptomelor obsesive și/sau compulsive.

Curios, stilul parental sau educația nu par a fi un factor cauzal în apariția simptomelor și nici stresul, chiar dacă simptomele sunt accentuate și agravate de stres.

În ceea ce privește identificarea tulburării, pacienții sunt reticenți în a-și dezvălui gândurile nedorite și comportamentele compulsive, dar aceștia apelează la ajutor atunci când distresul atinge un nivel maxim, de nesuportat, până acolo încât se ajunge la ideație suicidară.

Terapia constă în medicație, expunere cu prevenirea răspunsului și terapie cognitivă, în care se discută convingerile despre consecințele anticipate ale neimplicării în compulsii.

Rolul terapiei este crucial în schimbarea gândirii și com­portamentului folosind tehnici practice și, de obicei, implică și expunerea.

Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Sistemul nostru psihic nu este întotdeauna pregătit pentru numeroasele și diversele solicitări ale lumii contemporane, care depășesc, deseori, capacitatea noastră de a le gestiona corespunzător.

Conform studiilor, cei mai predispuși la a dezvolta sindromul burnout, denumit și sindromul „arderii emoționale”, sunt oamenii ambițioși, motivați și inteligenți, care lucrează peste program, până la nivelul la care viața personală le este afectată. Termenul de burnout este introdus în psihologie de J.H. Freudenberger (1974) din nevoia de a sesiza uzura şi epuizarea fizică şi psihică datorate solicitării excesive a energiei, forţelor sau resurselor individuale, care determină o scădere a întregului potenţial de acţiune.

Provenienţa noţiunii este de origine tehnică, fiind preluată din industria aerospaţială, unde desemnează epuizarea prea rapidă a carburantului unei rachete, având drept urmări supraîncărcarea şi distrugerea ei. Ulterior, Christine Maslach şi Susan E. Jackson (1981) oferă un model al burnoutului bazat pe triada epuizare emoţională, depersonalizare şi reducerea realizărilor profesionale şi accentuează natura psihologică a sindromului, mai degrabă decât importanţa mediului fizic, după cum se consemnează în Revista de psihologie românească, din anul 2010. După Freudenberger și Richelson, „arderea emoțională este o stare de epuizare fizică și emoțională, care rezultă din condițiile de muncă și din tendința de a realiza unele așteptări nerealiste, impuse de sine sau de valorile societății, fiind denumită și «boala luptătorului».

Incidența burnoutului în întreaga lume crește alarmant, fapt ce impune studierea factorilor determinanți în apariția sindromului și modalități de prevenție.

Printre factorii ce contribuie la instalarea burnoutului se regăsesc nivelul scăzut al satisfacției în muncă, așteptările ridicate din mediu, ritmul inconstant al muncii, solicitările numeroase, lucrul care presupune interacțiune directă cu oamenii, nivelul ridicat și constant de responsabilitate.

Ca manifestări de natură somatică se remarcă durerile de cap, dureri lombare, amețelile, tensiunea arterială și dureri musculare.

Manifestările psihice sunt: incapacitatea de concentrare, dificultatea trezitului din pat dimineața, dificultăți în luarea deciziilor, sentimentul de a fi mereu la limită, presiunea greu de controlat, ruminații (combustie internă). Înainte de stabilirea diagnosticului de burnout sunt necesare investigații fizice pentru a elimina cauzele de natură fiziologică ale simptomelor. Ce putem face pentru a preveni sindromul burnout?

Sunt câteva principii simple care pot face diferența în modul de gestionare a situațiilor stresante. În primul rând, prioritizarea sarcinilor și solicitarea de ajutor, apoi renunțarea la așteptările foarte mari ce cauzează frustrări. La fel de importante sunt: practicarea unui sport, exercițiile fizice, masajul, activitățile relaxante și concediile, căci reduc nivelul de stres, dar și conștientizarea faptului că există o problemă și acceptarea acesteia.

Nu în ultimul rând, este necesară apelarea la ajutorul unui specialist pentru ieșirea din situația de criză, iar persoana în cauză să gestioneze eficient situațiile problematice viitoare.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Conform modelului dezvoltat de Aron Beck, depresia este rezultatul gândurilor automate distorsionate, asumpțiilor dezadaptative și schemelor disfuncționale.

Gândurile automate se referă la gândurile spontane și plauzibile, care au următoarele caracteristici principale: etichetarea: „Sunt un eșec”, gândirea dihotomică: „Nimic nu-mi reușeste”, personalizarea: „E doar vina mea că sunt așa deprimat” și predicția viitorului: „Viața mea nu se va îmbunătăți niciodată”.

Asumpțiile dezadaptative sunt mai abstracte și mai generalizate decât gândurile automate, dar stau la baza gândurilor automate. „Dacă nu reușesc sunt un ratat”, „Nu merit să fiu fericit”, „Faptul că am probleme înseamnă că sunt o persoană slabă” și enunțuri în care există determinismul dacă – atunci.

Schemele cognitive sunt modele puternic înrădăcinate despre sine și ceilalți și vizează domenii ca neajutorarea, eșecul și lipsa de iubire: „Normal că mă tratează urât, nici nu merit altceva”, „Orice fac, sunt condamnat la eșec”, „Voi reuși și voi fi acceptat doar dacă sunt perfect” și alte afirmații care sunt convingeri profunde și rigide despre sine, lume și viață.

Majoritatea oamenilor nu se gândesc explicit la faptul că modul lor de gândire este disfuncțional sau îi împiedică să aibă relații bune cu ceilalți, acesta este motivul pentru care în procesul terapeutic sunt folosite diverse tehnici, toate cu rolul de a crea conștientizare și schimbare în bine în viața clientului.

Un prim set de tehnici vizează identificarea și monitorizarea gândurilor automate distorsionate. Monitorizarea gândurilor și a emoțiilor este o tehnică de început în terapie, clientul notându-și gândurile pe care le are în diverse situații, emoțiile care îl însoțesc și intensitatea lor. Ulterior, acestea sunt discutate în ședințele de terapie. Scopul tehnicii este facilitatea conștientizării gândurilor pe care le are clientul, cât de importante sunt în menținerea stării subiective de bine și cât de mult îl influențează în comportamentul lui.

Analiza costuri-beneficii este ca o oglindă care-i arată clientului care este prețul pe care îl plătește în schimbul rigidității gândirii distorsionate. Gândul „Am nevoie de aprobarea celorlalți” are anumite costuri, de exemplu, te face să te simți timid și anxios în preajma celorlalți și îți reduce stima de sine. Beneficiul este că dacă ceilalți mă aprobă, e posibil să mă consider mai valoros. Ulterior, costurile și beneficiile sunt exprimate în procente, clientul dându-și seama cât de inutil este un astfel de gând în viața de zi și în interacțiunile cu ceilalți.

Jocul de rol presupune îndemnarea pacientului să contracareze prin joc originea schemelor disfuncționale și să pledeze împotriva persoanei de la care a preluat schema respectivă.

Declarația drepturilor personale constă în alcătuirea unei declarații a drepturilor ca: Am dreptul să greșesc, Am dreptul să fiu om, Am dreptul să mă răzgândesc, Am dreptul să mă gândesc în primul rând la binele meu, toate cu scopul de a facilita conștien­tizarea în legătură cu un set de standarde sau gânduri disfunc­ționale.

*Articol publicat în Ziarul Lumina.

Sunt tot mai multe și mai mediatizate cazurile de sinucidere din ultima vreme, multe dintre ele ducând la numeroase întrebări, în condițiile în care persoanele în cauză păreau a fi bine cu ele însele și cu ceilalți. Așa ajungem să ne întrebăm ce anume determină o persoană să recurgă la acest gest extrem și irevocabil.

Psihologie este știința care se ocupă de durerea și disperarea umană în toate formele ei, iar studierea factorilor personali și contextuali este crucială în aflarea răspunsului la întrebarea: De ce se sinucid oamnii?

Organizația Mondială a Sănătății raporta în 2014 că aproximativ 800.000 mor anual prin suicid, asta însemnând un om la 40 de secunde. Aproximativ 17% din sinuciderile raportate sunt în grupa de vârstă 15-29 de ani, reprezentând a doua cauză de deces la acest segment de vârstă.

În România au loc aproximativ 13 sinucideri la 100.000 de locuitori, cele mai frecvente cazuri fiind în județul Ilfov.

Fiind o încercare deliberate de curmare a vieții, la baza suicidului stau câțiva factori personali importanți pe care îi voi aminti, cu scopul de a fi vigilenți la persoanele din jurul nostru care prezintă astfel de indicii.

Existența în istoricul personal a tulburărilor mentale ca depresie, abuz de substanțe, schizofrenie și altele, este un important predictor al sinuciderii. Aproximativ 90% din cei care se sinucid au la bază o tulburare mentală.

Tentativa sau tentativele anterioare sunt cel mai important predictor al sinuciderii, riscul râmânând crescut chiar și la un an după tentativă.

Consumul de alcool sau alte substanțe este prezent între 20-50% la cei care comit acest act extrem.

Pierderea locului de muncă și pierderi finaciare, boală și durere cronică, istoric familial de sinucidere, impulsivitate și agresivitate în rezolvarea conflictelor, istoric de trauma și abuz, izolare socială și lipsa de speranță sunt printre cei mai des întâlniți factori personali care duc la suicid.

În cadrul conceptualizării tentativei se remarcă faptul că gestul poate fi făcut din impuls sau tentativa este planificată, aici factorii temperamentali și situaționali jucând un rol important.

Intervenția în cazul tentativei de suicid este complexă, vizând factorii sociali, motivaționali și psihologici ai persoanei implicate în actul suicidar.

Ca pașii principali în terapie, în cazul persoanelor care au avut o tentativă de suicid, se regăsesc: semnarea consimțământului informat, motivarea pentru terapie, evaluarea riscului suicidar și a factorilor de protecție, elaborarea planului de siguranță, creșterea speranței, obținerea unei descrieri detaliate a tentativei, conceptualizare, plan de tratament, învățarea strategiilor de tolerare a stresului, restructurări cognitive, reducerea impulsivității, restructurări cognitive, creșterea complianței cu alte servicii de sănătate fizică sau mentală, creșterea suportului social și prevenirea recăderilor.

Din fericire, în Romania există Alianța Română de Prevenție a Suicidului (www.antisuicid.com), în cadrul căreia linia verde este deschisă pentru persoanele care intenționează să recurgă la acest gest extrem, ele primind ajutor și consiliere în timp real. Numărul de telefon este 0800 801 200.

Spunea reputatul psihiatru Augusto Cury, ale cărui cărți vi le recomand cu entuziasm, că nu vrem să ucidem viața, ci durerea din ea.

Așa este, dar din păcate, soluția pe care o vedem pe moment este una definitivă la o problemă temporară.