Trebuie că sunt într-o perioadă a vulnerabilizării, altfel nu-mi explic de ce săptămâna trecută vorbeam despre lupta mea cu furia, iar astăzi vorbesc despre lupta mea cu nemulțumirea.
Nu știu să fi fost vreo perioadă din viața mea în care să fiu mai nemulțumită ca acum.
M-am gândit că nemulțumirea cronică se datorează creșterii, maturizării. Când ești mic(ă), te mulțumești cu puțin: o carte ilustrată, desene amuzante, o poveste frumoasă spusă de tata, o înghețată gustoasă sau o vizită la grădina zoologică.
Pe măsură ce crești, ai tot mai multe pretenții și devii tot mai greu de mulțumit.
Ba mai mult, lucrurile bune care ți se întâmplă și experiențele frumoase pe care le ai, ajungi să le consideri ca un dat, ca un merit pentru tine. Ceva pentru care nu ai făcut nimic, dar ți se cuvin.
Problema este că cerințele tot cresc, pretențiile ajung tot mai mari, și astfel, foarte puține lucruri ajung să te mulțumească, chiar dacă ai o calitate a vieții ridicată: prieteni, familie, iubit, educație, job, bani, sănătatate, posibilitatea de a te exprima și multe alte binecuvântări mai mici sau mai mari.
De exemplu, eu sunt un om patriot, îmi iubesc țara, cred în potențialul ei, dar într-atât de nemulțumită sunt de ea, încât de luni bune fac research pentru a emigra. Sigur, poate într-o oarecare măsură e justificat sentimentul meu, dar în urmă cu doi ani nici prin cap nu mi-ar fi trecut gândul emigrării.
Nemulțumirea are și caracter filogenetic, sunt convisă de asta. Dacă de-a lungul istoriei eram permanent mulțumiți de condiția noastră, cu siguranță nu ajungeam unde am ajuns astăzi, din punct de vedere al dezvoltării sociale, economice, medicale, genetice etc.
Într-o notă misogină, aș spune că nemulțumirea are un caracter profund feminin. Din observațiile calitative culese, femeile sunt mai provocate să-și depășească statutul și condiția decât bărbații. Bărbații sunt relativ simpli (majoritatea), au nevoie de hrană, sex, să-și practice hobby-urile liniștiți și poți conviețui pașnic cu ei, asta dacă sunt ființe rezonabile, fără vicii numeroase și costisitoare, fără gelozie și fără alte un milion de chestii, care diferă de la persoană la persoană, nu intru în detalii.
Am afirmat că nemulțumirea are un caracter predominant feminin, pentru că atunci când noi atingem un scop, nici măcar nu facem o pauză să ne bucurăm de ce am realizat, pentru că suntem în cursa pentru următoarea achiziție, cucerire, vacanță etc.
Oricine a conviețuit cu o femeie măcar un an sub același acoperiș și a cunoscut-o într-un mod intim și profund, știe că am dreptate. Sau?
Un filosof francez (parcă) a spus că va da un sac cu bani de aur unei femei mulțumite, atunci când o va întâlni. Omul a murit și sacul încă așteaptă…
Revin la nemulțumirea mea pe care am numit-o umbră, deoarece pune într-o lumină de umbră fiecare eveniment fericit pe care îl trăiesc.
Nemulțumirea este picătura amară dintr-o limonadă gustoasă.
Nemulțumirea este o prăjitură divină (știați că există prăjituri divine, da?), dar care este puțin arsă.
Nemulțumirea este sentimentul care nu te lasă să te bucuri deplin de o realizare, fiind cu gândul la următorul obiectiv sau la un eșec din trecut.
Nemulțumirea este bucuria zăpezii anulată de frig.
Nemulțumirea este bucuria valurilor mării diminuată de căldură.
A trăi o viață de nemulțumire înseamnă a merge prin viață cu frâna de mână trasă, a te bucura la intensitate scăzută de darurile vieții, a căuta nod în papură, a-ți pune viața pe pauză, așteptând circumstanțele perfecte ca să te poți bucura.
Posibil să existe o corelație între perfecționism și nemulțumire. Un om perfecționist poate avea performanțe mai multe decât majoritatea, dar o calitate a vieții mai scăzută, deoarece standardele lui sunt foarte înalte, pe alocuri irealiste, însoțite de gânduri automate negative: Întotdeauna trebuie să…, Niciodată…, Dacă eu fac asta, ceilalți trebuie să facă la fel și multe altele, care perpetuate pe termen lung pot duce la boală psihică.
Ajungem să ne înșelăm pe termen lung, crezând că dacă vom realiza X, Y și Z lucru, viața noastră va arăta diferit, vom fi pe deplin fericiți.
De pildă, când ești singură, crezi că venirea unui prinț pe cal alb te va salva, când studiile spun că: „Circumstanțele obiective (casa în care stai, statusul marital, prezența sau absența copiilor, mașina pe care o conduci, locurile în care îți petreci vacanțele, veniturile etc.) au un impact agregat de cel mult 10% (în medie) asupra sentimentului subiectiv de satisfacție din viață.” (sursa)
Vă vine să credeți că lucrurile pe care noi credem că dacă le vom avea vom fi în proporție de 90% fericiți, de fapt, ele îți aduc aproximativ 10% din sentimentul subiectiv de fericire? E uluitor!
Aproximativ 50% din sentimentul de fericire și împlinire este datorat genelor (aici, deocamdată, nu putem face nimic, e o loterie). Vedeți oamenii aceea, norocoși i-am numi, care văd mereu partea plină a paharului și au un optimism debordant, uneori enervant.
Aproximativ 40% din sentimentul de fericire sau mulțumire, reprezintă libertatea noastră de alegere, locul unde putem să lucrăm, să ne educăm, să facem ce știm sau credem că ar trebui să facem ca să stirpim flagelul nemulțumirii, umbra nemulțumirii.
Un om înțelept se concentrează pe ceea ce poate face.
Ce pot face, deci?
Cum să duc lupta cu nemulțumirea?
Încep de la procentul de 40%, locul unde eu pot schimba ceva.
Mai nou, în fiecare seară când mă pun în pat, stau câteva minute în liniște cu mine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântările din ziua aceea.
Am început cartea O mie de daruri de Ann Voskamp și este vorba despre provocările zilnice ale unei mame și încercarea ei de a încropi o listă cu 1000 de mulțumiri către Dumnezeu pentru toate lucrurile simple, cele pe care ea le vede pe parcursul unei zile, în familia ei, în natură, peste tot.
Da, o listă cu lucruri pentru care sunt mulțumitoare mi-ar fi de folos, îmi spun.
La fel cum cui pe cui se scoate, obicei rău pe obicei rău se scoate, așa că, mi-am propus ca de fiecare dată când găsesc un motiv de nemulțumire (chiar justificat fiind), să caut două motive de mulțumire.
E rece, nu-mi convin temperaturile care încep cu minus, dar sunt mulțumitoare pentru căldura din apartament și pentru priveliștea superbă de iarnă de la geamul meu.
Pare simplă ideea, dar cred că are un impact major asupra nemulțumirii mele. Stopează intensitatea umbrei și pune în lumină pozitivul vieții, reversul monedei.
Am aflat că în greacă cuvântul mulțumire este eucharisteo. Mulțumire. Sună atât de simplu, dar atât de profund.
Vă invit alături de mine în călătoria spre o inimă mulțumitoare, indiferent de circumnstanțele vieții.
